pixies – where is my mind

I feel like I am lost, I can’t write, I lost my interest to write, to search for music, I don’t even can’t cope with new images in my head, there is one couple of eyes, hazel ones that are following me around.

Maybe I don’t have any real vices, but I am addicted, I easily get addicted to sensations, to the feelings and the entourage.

I deliberately hurt and I accept stuff that hurts because otherwise I have the delusional thought that it’s not worth it or it lacks significance in my life.

How can I treat myself? How can I be healthier if I don’t have the will for it.
We all know that we take out the toxic feelings from out life, implicating ourselves into actually wanting.

I just want him, as I wanted all my life, as I was searching him into other people and constantly comparing.
And after all these years, he doesn’t want me anymore, at least the me now, me that talks loud, that has opinions and onions about everything, the righteous me. He can’t cope with my insecurities and low self esteem.
The feeling that I am constantly disappointing him is overwhelming, it consumes me so much that I end up without the flesh and some crusty bones.

I have lost my power in front of him and I hate myself for it.
I don’t like being this way.
Weak.

Soft.

Dependent.

I struggle.

My biggest mistake is that I blame him for me.
For not understanding.
Undermining me.

Being a stranger.

And not love me for who I am but just for the idea of us who we were when we were us.
I loved us, I love us.
I can’t touch his perfection, and I barely touch my normality. 

I
am

tired.

mulțumesc

 

Labrinth – Forever

 
mulțumesc.
mulțumesc că ai încheiat aici, tiparul, tipajul, ordinea artei în viața mea.
mulțumesc că m-ai făcut să cred că merit mai mult și nu trebuie să cer.
nu o să mai cerșesc senzații.
îs droguri.
și atunci când alegi ce îți intră în corp ajunge o dependență pe care ți se pare că o controlezi, dar suntem oameni și omul din mine își controlează viciile, dar niciodată conștient.
mă bucur că s-a sfârșit aici.
îți mulțumesc că m-ai făcut să înțeleg că nu mai am nevoie de durere, dramă ci doar o țigară împărțită la balcon, o privire lungă de după fum, un picior peste al tău picior, o replică sarcastică și un zâmbet seducător.
într-un final, simt că pot respira.
prezența ta în viața mea e o gură de aer proaspăt, lipsa ta e un gol care nu mă mistuie, îmi este drag acest sentiment sănătos de dor, dor frumos.
mă inspiră simplitatea ta, îmbrățișarea ta și cum mă privești.
am avut doar un soare în viața mea, dar lipsa lui mi-a adus doar întuneric.
ești tu, ești lumina aia caldă care apare mereu în fiecare dimineață când mă trezesc.
e amintirea ta care îmi încălzește corpul. nu mai am nici picioarele reci.
sunt mâinile tale niște raze care îmi cuprind corpul plin de vergeturi, sunt degetele tale care îmi liniștesc setea de pe buze.
sunt ochii mei oglindiți în verdele ochilor tăi, mi-ai spus că de parcă privesc direct în suflet, când de fapt îmi văd sufletul adorat de tine.
sunt ochii tăi umezi, calzi, care mă topesc.
e căldura din bătaia inimii tale pe care nu sunt în stare să o aud, dar o simt prin mine.
e privirea și tăcerea fumată, dimineața la 4:00, ca Thomas Shelby.
e euforie în căști.
e melodie în minte.
e cald între noi.
e soarele veșnic.

mulțumesc pentru soare, soare.

Share this:

 

ce naivi sunt oamenii care vorbesc în șoapte.
ce naivi sunt oamenii care-și șoptesc șoapte.
.

blocaj

 

 

fericirea provoacă blocaje mentale. sentimentele astea de fericire sunt ochelarii de cal puse pe creier care te fac să nu mai găseşti profunzime în alte…

lucruri, acțiuni…

ce ai făcut să meriţi ca să-ţi permiţi să zâmbeşti? ce ai făcut să meriţi ca să-ţi permiţi să fie uşor, să-ţi fie sufletul uşor ?

ce ai făcut tu? …și alţii nu?

between right and wrong

 

când nu-i mizerie, nu ai ce să mături.

cam asta îmi e asemănarea atunci când scriu. mizerie? hai să mătur un pic pe blog, dar niciodată până la capăt. ciorne salvate despre înșelat, lilith, mințit.
but now, there is no more of it.
doar liniște și pace.

de câte ori te-ai gândit la posibilitatea că binele tău este de fapt răul cuiva?
probabil niciodată nu afectează atât de mult, atâta timp cât jumătatea ta de creier îți spune că e corect ce faci sau ce spui.

hotel lounge

 

I’m done.

 

atâtea curve nu am văzut în viața mea.
evrei și curve.

i am back

relatable

 

charlote cardin – drive

that’s the fashion high of this year.
in everything you do, imply, represent, you have to  (without a doubt) be relatable.
that’s the stupid word for empathy.
but in stupid words talking, this is the letter of my imaginary readers.

i never gave up writing, i just lost my courage.

i missed being on blog, it was a nice part of my life that i will welcome back someday.
it’s the most complex hour of a day because i have to be aware of the right title, the right attitude, the right music in my ears, the right photo from pinterest. all the things i have to give you the message that you can relate with.
i hope someday i will have the wisdom to write a book, not as a revenge as my 19 years old ex would say, or a history one, not even a sexy book as i used to love.
a book, that you could relate to/with.
because this is what matters nowadays, we continuously seek for pictures that makes us feel real, comfortable in our skin, we got tired of perfect lives, we want that rough, icky life to feel good about ourselves.

we all have that time of our life when we pushed the button pause of what we really want to do, it consumed so much till it lacked the air from our minds.
we chose to procrastinate instead.
i miss that part of my life, white nights full of creativity. music, movies, art, books, writing. gladly contemplating about the surrounding drama.

i cut off the strings, i just never did want to replay them. those nights remind me of my voice, my courageous attiDUDE, i never really cared about my looks, i never cared of what i was seeing in the mirror, i felt relatable of what i was writing, somewhere, somehow i was true to myself, and that’s precious as the ring of Gollum. i felt good about my ass, my cheeks, my asymmetric eyes, big nose. i even didn’t care that i didn’t love myself, i felt good.

now, the drama lama is coming back as those instant photos, locked up somewhere in those boxes full of dust and suffer. when you find them it puts just a smirk on your face, a little tremble and a tear at the corner of your eye.
it last just enough when you realize that you are gonna sneeze from that much dust.

it’s presence of the past we are nostalgic about.

and this blog, i find it precious because it’s old like for 6 years.
6 years of letters to people, a subtle way of my thoughts just enough to understand the intensity of my feelings.
those who read, knew. those who didn’t, faked it.

i don’t feel relatable anymore with what this blog now represents, these harmful thoughts of cigarettes, coffee, suicide, lack of living, toxic drama. i wrote to you just enough as i want it, but never the whole truth.

i had my fair share with all.
i had experiences that tore me apart, full of shame, hate, worthless, consuming pieces of shit who made me doubt my existence.
from all those crushes born in the spring, remains just the one who i felt the warmest in this almighty winter.

for all my past, for all my articles, for my way of being and living, i will never, ever apologize, not anymore, not ever.

 

and maybe, there will be no more cafea fumata, no stockholm syndrome, no drama, just relatable springs, funny and awkward stories as i the way i am now.

be relatable to yourself, not anyone else.

bitter-sweet innuendo

 

… of a fucked up life.

cel mai probabil că ești în ai tăi 20 de ani, un pui de femei care nu înțelege alte femei. o întreagă distorsiune a unei eve și a unei lilith din sufletul tău. e greu să-ți înțelegi acțiunile care nu te reprezintă, acțiuni pe care nu le-ai gândit niciodată. ți se pare într-un moment că universul complotează împotriva ta chiar dacă nu vezi că îți oferă constant lecții de viață.

te legeni ușor într-un hamac, într-un parc care se presupune a fi aglomerat. azi – nu.
citești rușinată o carte de anais nin, pentru că ai decis că detectivele, nietzche și seneca îți aduc mai multe întrebări decât răspunsuri. într-o pereche de șorți scurți pe talie înaltă, un hanorac galben XL bărbătesc , cafea făcută de tine într-un termos cu scorțișoară și vanilie. vegetezi asupra gândurilor perverse pe care le are henry miller față de două femei. te simți rușinată, cumva ai încercat întotdeauna să-ți închipui că anii `30 au fost anii inocenței, teme taboo și gânduri care nu au voie să fie gândite. dar nu este așa, nu?

cumva această stare de spirit ar trebui să-ți ordoneze viața. culorile astea din jur ar trebui să îmbunătățească filtrul prin care te vezi. ți se pare totuși că negru pune la punct statutul minții creând astfel o imagine repulsivă pentru alți oameni care nu merită să te deranjeze. dar nici măcar ”invers” nu există.

te mai gândești că femeia vine din două coaste, o existență care i-o futut mințile lui adam, și chiar de există dumnezeu, el a iubit femeile mai mult, probabil că o pereche de țâțe nu i-a fost de-ajuns. complexitatea gândurilor feminine cumva nu au explicație, de asta până acum o femeie niciodată nu poate fi lipsită de empatie, gânduri practice în două direcții opuse. încă nu am văzut una să ia decizii fără să i se dea mai multe oportunități.
lilith din ea cere să aleagă, iar eva ascultă atunci când este confuză.

pui picior peste picior, un adevăr rușinos față de dragostea pe care o nutrește anais pentru june, îți închipui o posibilă dragoste față de o femeie, te face să zâmbești rușinată că există o astfel de oportunitate (talking about women and multiple choices), chiar dacă te așteaptă acasă cel mai uimitor bărbat pe care l-ai întâlnit vreodată. cred că asta e partea unde lilith domină, incertitudinea personalităților din tine îi extrem de bulversantă.

her lilith has a smart-ass syndrome and eve is a hopeless romantic.

gânduri paranoice apar în zilele frumoase văratice, a căror vânt pișcă un pic de piele ca să te trezească la realitate. revelații avem când mintea ne este praf, într-o intensă aglomerație de alte minți dominante. nu ne putem găsi liniștea sufletului atunci când e liniște în jur, nu putem să dormim în beznă, iubim când pierdem, vrem atunci când nu mai putem. nu zic că ar trebui să învățăm să apreciem în moment, nimeni nu face asta, putem totuși să aplaudăm umorul sinistru al vieții și subtilitățile dulce-amărui ale acesteia, exact ca o cafea care pulsează mai tare inima.

e da și nu, e liniște acasă și aventură în stradă, o minte murdară înfundată în niște ochi inocenți.

e hanoracul galben gros  și șorți pe timp de vară.

this is the irony, the confusion, the bitter-sweet innuendo of a god whom might be a great woman.

feminist much but i am also a dark skin racist.

 

safe zone

 

exces de lapte și miere.

într-un dormitor cu pereți beige și cearșafuri maro, fără draperii și doar un geam mare vizavi de pat, ce miroase a mentă și lămâie. lângă geam îi poziționată o bibliotecă cu rafturi invizibile de sticlă ce crează o senzație ca și cum cărțile ar fi lipite de perete. o canapea modestă din perne așezată vizavi de geam, la geam e orașul în flăcări solare. lângă canapea o măsuță de cafea din sticlă, cu două pahare, o bere și un alb sec.
jos, în colțul camerei, așezată pe un sac, stă ea..

îi plac combinațiile de contraste, diferențe care merg paralel pe aceeași traiectorie, nuanțe de maro, nu contraste de alb-negru. ascultă ac-dc, zeppelin, kings of leon, își dirijează mersul după sinatra și magnifica etta james. nu este o instabilitate de plăceri, doar gusturi organizate în compilații perfecte pentru mulțimea de stări pe care le are.
nu e ca și cum nu are o maturitate emoțională de a bea un pahar alb sec în locul unui rose iluzoric parfumat de fructe de pădure, dar se trezește câteodată feminista din ea, o divă cu un pahar de șampanie și căpșuni înecate în ciocolată. zâmbește grațios la glume proaste și ridica degetul mare gladiatoric, semn că data viitoare ai putea să fii jurizat altfel. atenție.

”genul emotiv” pe care îl ascunde în vârfurile degetelor pe care le simte amorțite doar dacă îți faci treaba bine. nu te judecă și te ascultă, pune frumos pe rafturile goale de sticlă, compilațiile de gânduri și informații pe care tu le oferi atât de neglijent.

alege ce spune și alege destăinuirile. plină de secrete dar în același timp atât de sinceră.

a avut o revelație într-o dimineață când primăvara părea promițătoare și călduroasă e că omul poate fi la fel, incertitudinea timpului peste jumătate de oră poate fi o lecție de viață. niciodată nu știi când ninge.

ar prefera să stea în stea în sacul e mov și moale, cu un suflet de labrador alături ca să admire tabloul în continuă incandescență.

o fire destul de simplă și poate pe alocuri simplistă, cu o mulțime matematică infinită de negative și pozitive.
câteodată la ea propozițiile îs doar niște subiecte și enunțurile îs pline de complemente.
vorbește neclar și încordat cu consoane nepronunțate.

she tries to embrace her trueself in order to know what to ask from the world. she definitely knows what she doesnt want and whom she doesnt want to be in this uncertain future. her mornings are inner battles because she thinks she needs a god in order to be guided, but in the end there is just a purple soul who can solve her puzzles to match the design of her safe zone. she means no harm, she is a good, humble human with no power of hatred.
she is a package full of contradictions, like every other human being of this planet with a cute safe zone and a dog.

the idea or the wo/man?

 

wo/man, you can’t have them both.

tu când te îndrăgostești, mai lași oleacă de aer pentru om? sau deja ai planuri pentru tot restul vieții lui?a? nu? eu să ies atunci din conversație, da?de ce, mă întrebi? mă gândesc că ar fi bine și pseudo-mirele să știe de nuntă.

tu când te îndrăgostești, tu vezi curul sau ochii? și când vezi ochii, vezi reflecția unei cratițe de borș la bucătărie? ahh și o curvă bună în pat, mia khalifa much?

you don’t love me, you like the idea of me.
de câte ori ați auzit fraza asta în filme? oare v-ați gândit la ce anume se referă? cum adică îmi place ideea de a fi în viața mea și nu de tine?
mi-am și dat seama că e atât de simplu ca bună-ziua.
e vorba de confort.

în general noi creștem într-o societate unde deja ni s-a dictat și băgat la cap cum trebuie de trăit, între timp s-a creat un plan de idei legat de viitorul nostru în special de cum trebuie să arate și să fie pseudo- jumătatea noastră.
apoi când apare, oi bleadi, nu vă înțelegeți, ceva nu merge, leeet it gooo, lasă mizeria și constanta suferință.
daaar nuuuu, aici, acasă. cu tine e rău, fără tine e mai rău.
s-a dus dragostea și hulubii, dar ceva încă vă ține, ideea unui om care în viziunea ta e de treabă, cineva cu care îți poți crea viitor.
iaca întrebarea, în mai mult de 70% din toate cuplurile care există, ideea sau însăși ființa?
când nu poți renunța la om, sunt de vină sentimentele sau e greu să renunți la iluzie și perfecțiunea creată în căpșorul ăla mediocru al tău?

tare mii tare interesant care-i răspunsul.
uneori doi oameni buni pot crea cuplul perfect, dar nu neapărat sunt buni unul pentru altul, dacă tu iubești ideea de om, ce se întâmplă după anumite schimbări majore?
sau mai grav, eu iubesc pentru că tu mă iubești. what’s up with that?
și hai să vorbim despre tipaje, și începi a separa oamenii unul de altul pentru că ție îți place ideea asta de om și nu ideea altcuiva. tipajele îs dovada vie a faptului că iubim idei.
brunete, artistice, toate Cristine.
slabe, chicken legs, hipsters.
bitches, cu suflet de mămici.
guri bune de dolari și euro.
egocentrice, persoane publice.
muzicanți (aideplm) rocknroll life.
good guys, bad girls, perverts, bdsm, număatingenetnet girls, cu cămașa încheiată până la gât, fuste de piele pe cur, bărbați la costum, brazi cu ochi albaștri și blonzi.
ETC. ERROR

nouă ne plac, vrem toate astea în viața noastră, dar nouă ne trebuie?
suntem atât de disperați din cauza singurătății încât ideea unui om în viața noastră cât de cât respectabil,completează cumva un gol. again, what’s up with that?

oprește-te din a iubi prezența unui om și iubește omul. oamenii nu-s trofee în relații cu care poți să te lauzi ori de câte ori ai ocazia. nu există o relație corectă, decât în capul tău. există compromise și nu calea ta.
wo/man, you can’t have them both.

P.S. nu-i ca și cum eu nu fac parte din categoria asta de oameni când aleg ideea și nu omul. i have commitment issues, don’t yell at me.