I’m done.
atâtea curve nu am văzut în viața mea.
evrei și curve.
i am back
relatable
charlote cardin – drive
that’s the fashion high of this year.
in everything you do, imply, represent, you have to (without a doubt) be relatable.
that’s the stupid word for empathy.
but in stupid words talking, this is the letter of my imaginary readers.
i never gave up writing, i just lost my courage.
i missed being on blog, it was a nice part of my life that i will welcome back someday.
it’s the most complex hour of a day because i have to be aware of the right title, the right attitude, the right music in my ears, the right photo from pinterest. all the things i have to give you the message that you can relate with.
i hope someday i will have the wisdom to write a book, not as a revenge as my 19 years old ex would say, or a history one, not even a sexy book as i used to love.
a book, that you could relate to/with.
because this is what matters nowadays, we continuously seek for pictures that makes us feel real, comfortable in our skin, we got tired of perfect lives, we want that rough, icky life to feel good about ourselves.
we all have that time of our life when we pushed the button pause of what we really want to do, it consumed so much till it lacked the air from our minds.
we chose to procrastinate instead.
i miss that part of my life, white nights full of creativity. music, movies, art, books, writing. gladly contemplating about the surrounding drama.
i cut off the strings, i just never did want to replay them. those nights remind me of my voice, my courageous attiDUDE, i never really cared about my looks, i never cared of what i was seeing in the mirror, i felt relatable of what i was writing, somewhere, somehow i was true to myself, and that’s precious as the ring of Gollum. i felt good about my ass, my cheeks, my asymmetric eyes, big nose. i even didn’t care that i didn’t love myself, i felt good.
now, the drama lama is coming back as those instant photos, locked up somewhere in those boxes full of dust and suffer. when you find them it puts just a smirk on your face, a little tremble and a tear at the corner of your eye.
it last just enough when you realize that you are gonna sneeze from that much dust.
it’s presence of the past we are nostalgic about.
and this blog, i find it precious because it’s old like for 6 years.
6 years of letters to people, a subtle way of my thoughts just enough to understand the intensity of my feelings.
those who read, knew. those who didn’t, faked it.
i don’t feel relatable anymore with what this blog now represents, these harmful thoughts of cigarettes, coffee, suicide, lack of living, toxic drama. i wrote to you just enough as i want it, but never the whole truth.
i had my fair share with all.
i had experiences that tore me apart, full of shame, hate, worthless, consuming pieces of shit who made me doubt my existence.
from all those crushes born in the spring, remains just the one who i felt the warmest in this almighty winter.
for all my past, for all my articles, for my way of being and living, i will never, ever apologize, not anymore, not ever.
and maybe, there will be no more cafea fumata, no stockholm syndrome, no drama, just relatable springs, funny and awkward stories as i the way i am now.
be relatable to yourself, not anyone else.
bitter-sweet innuendo
… of a fucked up life.
cel mai probabil că ești în ai tăi 20 de ani, un pui de femei care nu înțelege alte femei. o întreagă distorsiune a unei eve și a unei lilith din sufletul tău. e greu să-ți înțelegi acțiunile care nu te reprezintă, acțiuni pe care nu le-ai gândit niciodată. ți se pare într-un moment că universul complotează împotriva ta chiar dacă nu vezi că îți oferă constant lecții de viață.
te legeni ușor într-un hamac, într-un parc care se presupune a fi aglomerat. azi – nu.
citești rușinată o carte de anais nin, pentru că ai decis că detectivele, nietzche și seneca îți aduc mai multe întrebări decât răspunsuri. într-o pereche de șorți scurți pe talie înaltă, un hanorac galben XL bărbătesc , cafea făcută de tine într-un termos cu scorțișoară și vanilie. vegetezi asupra gândurilor perverse pe care le are henry miller față de două femei. te simți rușinată, cumva ai încercat întotdeauna să-ți închipui că anii `30 au fost anii inocenței, teme taboo și gânduri care nu au voie să fie gândite. dar nu este așa, nu?
cumva această stare de spirit ar trebui să-ți ordoneze viața. culorile astea din jur ar trebui să îmbunătățească filtrul prin care te vezi. ți se pare totuși că negru pune la punct statutul minții creând astfel o imagine repulsivă pentru alți oameni care nu merită să te deranjeze. dar nici măcar ”invers” nu există.
te mai gândești că femeia vine din două coaste, o existență care i-o futut mințile lui adam, și chiar de există dumnezeu, el a iubit femeile mai mult, probabil că o pereche de țâțe nu i-a fost de-ajuns. complexitatea gândurilor feminine cumva nu au explicație, de asta până acum o femeie niciodată nu poate fi lipsită de empatie, gânduri practice în două direcții opuse. încă nu am văzut una să ia decizii fără să i se dea mai multe oportunități.
lilith din ea cere să aleagă, iar eva ascultă atunci când este confuză.
pui picior peste picior, un adevăr rușinos față de dragostea pe care o nutrește anais pentru june, îți închipui o posibilă dragoste față de o femeie, te face să zâmbești rușinată că există o astfel de oportunitate (talking about women and multiple choices), chiar dacă te așteaptă acasă cel mai uimitor bărbat pe care l-ai întâlnit vreodată. cred că asta e partea unde lilith domină, incertitudinea personalităților din tine îi extrem de bulversantă.
her lilith has a smart-ass syndrome and eve is a hopeless romantic.
gânduri paranoice apar în zilele frumoase văratice, a căror vânt pișcă un pic de piele ca să te trezească la realitate. revelații avem când mintea ne este praf, într-o intensă aglomerație de alte minți dominante. nu ne putem găsi liniștea sufletului atunci când e liniște în jur, nu putem să dormim în beznă, iubim când pierdem, vrem atunci când nu mai putem. nu zic că ar trebui să învățăm să apreciem în moment, nimeni nu face asta, putem totuși să aplaudăm umorul sinistru al vieții și subtilitățile dulce-amărui ale acesteia, exact ca o cafea care pulsează mai tare inima.
e da și nu, e liniște acasă și aventură în stradă, o minte murdară înfundată în niște ochi inocenți.
e hanoracul galben gros și șorți pe timp de vară.
this is the irony, the confusion, the bitter-sweet innuendo of a god whom might be a great woman.
feminist much but i am also a dark skin racist.
safe zone
exces de lapte și miere.
într-un dormitor cu pereți beige și cearșafuri maro, fără draperii și doar un geam mare vizavi de pat, ce miroase a mentă și lămâie. lângă geam îi poziționată o bibliotecă cu rafturi invizibile de sticlă ce crează o senzație ca și cum cărțile ar fi lipite de perete. o canapea modestă din perne așezată vizavi de geam, la geam e orașul în flăcări solare. lângă canapea o măsuță de cafea din sticlă, cu două pahare, o bere și un alb sec.
jos, în colțul camerei, așezată pe un sac, stă ea..
îi plac combinațiile de contraste, diferențe care merg paralel pe aceeași traiectorie, nuanțe de maro, nu contraste de alb-negru. ascultă ac-dc, zeppelin, kings of leon, își dirijează mersul după sinatra și magnifica etta james. nu este o instabilitate de plăceri, doar gusturi organizate în compilații perfecte pentru mulțimea de stări pe care le are.
nu e ca și cum nu are o maturitate emoțională de a bea un pahar alb sec în locul unui rose iluzoric parfumat de fructe de pădure, dar se trezește câteodată feminista din ea, o divă cu un pahar de șampanie și căpșuni înecate în ciocolată. zâmbește grațios la glume proaste și ridica degetul mare gladiatoric, semn că data viitoare ai putea să fii jurizat altfel. atenție.
”genul emotiv” pe care îl ascunde în vârfurile degetelor pe care le simte amorțite doar dacă îți faci treaba bine. nu te judecă și te ascultă, pune frumos pe rafturile goale de sticlă, compilațiile de gânduri și informații pe care tu le oferi atât de neglijent.
alege ce spune și alege destăinuirile. plină de secrete dar în același timp atât de sinceră.
a avut o revelație într-o dimineață când primăvara părea promițătoare și călduroasă e că omul poate fi la fel, incertitudinea timpului peste jumătate de oră poate fi o lecție de viață. niciodată nu știi când ninge.
ar prefera să stea în stea în sacul e mov și moale, cu un suflet de labrador alături ca să admire tabloul în continuă incandescență.
o fire destul de simplă și poate pe alocuri simplistă, cu o mulțime matematică infinită de negative și pozitive.
câteodată la ea propozițiile îs doar niște subiecte și enunțurile îs pline de complemente.
vorbește neclar și încordat cu consoane nepronunțate.
she tries to embrace her trueself in order to know what to ask from the world. she definitely knows what she doesnt want and whom she doesnt want to be in this uncertain future. her mornings are inner battles because she thinks she needs a god in order to be guided, but in the end there is just a purple soul who can solve her puzzles to match the design of her safe zone. she means no harm, she is a good, humble human with no power of hatred.
she is a package full of contradictions, like every other human being of this planet with a cute safe zone and a dog.
the idea or the wo/man?
wo/man, you can’t have them both.
tu când te îndrăgostești, mai lași oleacă de aer pentru om? sau deja ai planuri pentru tot restul vieții lui?a? nu? eu să ies atunci din conversație, da?de ce, mă întrebi? mă gândesc că ar fi bine și pseudo-mirele să știe de nuntă.
tu când te îndrăgostești, tu vezi curul sau ochii? și când vezi ochii, vezi reflecția unei cratițe de borș la bucătărie? ahh și o curvă bună în pat, mia khalifa much?
you don’t love me, you like the idea of me.
de câte ori ați auzit fraza asta în filme? oare v-ați gândit la ce anume se referă? cum adică îmi place ideea de a fi în viața mea și nu de tine?
mi-am și dat seama că e atât de simplu ca bună-ziua.
e vorba de confort.
în general noi creștem într-o societate unde deja ni s-a dictat și băgat la cap cum trebuie de trăit, între timp s-a creat un plan de idei legat de viitorul nostru în special de cum trebuie să arate și să fie pseudo- jumătatea noastră.
apoi când apare, oi bleadi, nu vă înțelegeți, ceva nu merge, leeet it gooo, lasă mizeria și constanta suferință.
daaar nuuuu, aici, acasă. cu tine e rău, fără tine e mai rău.
s-a dus dragostea și hulubii, dar ceva încă vă ține, ideea unui om care în viziunea ta e de treabă, cineva cu care îți poți crea viitor.
iaca întrebarea, în mai mult de 70% din toate cuplurile care există, ideea sau însăși ființa?
când nu poți renunța la om, sunt de vină sentimentele sau e greu să renunți la iluzie și perfecțiunea creată în căpșorul ăla mediocru al tău?
tare mii tare interesant care-i răspunsul.
uneori doi oameni buni pot crea cuplul perfect, dar nu neapărat sunt buni unul pentru altul, dacă tu iubești ideea de om, ce se întâmplă după anumite schimbări majore?
sau mai grav, eu iubesc pentru că tu mă iubești. what’s up with that?
și hai să vorbim despre tipaje, și începi a separa oamenii unul de altul pentru că ție îți place ideea asta de om și nu ideea altcuiva. tipajele îs dovada vie a faptului că iubim idei.
brunete, artistice, toate Cristine.
slabe, chicken legs, hipsters.
bitches, cu suflet de mămici.
guri bune de dolari și euro.
egocentrice, persoane publice.
muzicanți (aideplm) rocknroll life.
good guys, bad girls, perverts, bdsm, număatingenetnet girls, cu cămașa încheiată până la gât, fuste de piele pe cur, bărbați la costum, brazi cu ochi albaștri și blonzi.
ETC. ERROR
nouă ne plac, vrem toate astea în viața noastră, dar nouă ne trebuie?
suntem atât de disperați din cauza singurătății încât ideea unui om în viața noastră cât de cât respectabil,completează cumva un gol. again, what’s up with that?
oprește-te din a iubi prezența unui om și iubește omul. oamenii nu-s trofee în relații cu care poți să te lauzi ori de câte ori ai ocazia. nu există o relație corectă, decât în capul tău. există compromise și nu calea ta.
wo/man, you can’t have them both.
P.S. nu-i ca și cum eu nu fac parte din categoria asta de oameni când aleg ideea și nu omul. i have commitment issues, don’t yell at me.
social masks
nu foarte mult timp în urmă, eu eram adeptul relațiilor interumane, sincere, fără măști, fără secrete și o libertate pură expusă de-a lungul vieții.
citate precum că viața este prea scurtă ca să o trăiești fiind altcineva și cel mai dezamăgitor în viață este să îți pară că trăiești cu cineva alături dar de fapt iubești un străin.
cu toată rușinea și cu puțină demnitate din ce mi-a mai rămas, îmi retrag cuvintele.
oferă-le oamenilor Tu pe tavă și poți să uiți de tine. oferă o zare de control și ei vor profita de tine până în punctul când nu-ți mai recunoști propria față în imaginea reflectată de oglinzile orașului.
mi-am învățat lecția că nu poți să fii TRU, (cum un prieten de-al meu zice). de ce? pentru că astfel nu poți să eviți coruperea sufletului tău. tu trebuie să te aperi, tu trebuie să fii în control, trebuie să ai o mască pe post de scut atunci când restul o să arunce cu cuvinte pietroase în tine.
cerem lucruri, dar faptele ni se opun. pretindem că suntem bine pe când sufletul nostru se adună din bucăți. zâmbim când ochii ne sunt triști și oferim îmbrățișări seci când vrem să ne cuibărim. dar acesta este pachetul de supraviețuire a unui om normal într-o societate mediocră și bolnavă de senzații.
ți-ai pierdut controlul atunci când ai fost tu, ai lăsat pe alții să decidă pentru tine, te-ai pierdut între timp și cauți cu disperare din răzbunare să ți-l iei înapoi. nu, nu e corect.
și când cineva se luptă cu ardoare să intre în capul tău, cineva care îți spune cu o voce pisicoasă ”sunt eu, secretul tău e în singuranță” . te rog eu mult, ai grijă. așa tip de oameni se hrănesc din vulnerabilitatea ta și în orice moment pot să te lase cu nimic. fără ambiții, fără planuri sau scopuri în viață, te lasă gol și rușinat de propria ta persoană ca și cum e vina ta că ai greșit. fuga lor din viața ta nu reprezintă o consecință a personalității tale simpliste sau invers, de complexitatea acesteia. fuga reprezintă plictiseala, gata, s-a ajuns la final când nu mai au nimic să afle și tu ai găsit canapeaua confortabilă din cabinetul psihologului în prezența lor, dar tot ce ți-au lăsat e doar nota de plată usturătoare pe care tu o plătești până acum.
oh, nu pentru că ai meritat, ci pentru că vor ei să-și confirme că se poate și curiozitatea pur și simplu nu are limite.
poartă o mască în societate. te rog frumos să te aperi. te consumă prezența oamenilor în sufletul tău dacă lași prea mulți să intre. pretinde să fii ce vrei tu, alege-ți arma și fii gardianul propriei tale galaxii.
eu nu sunt victima, eu sunt prădătorul gândurilor tale.
nu poți să mă vezi pentru că eu port și eu o mască.
bisous bisous
564501000
5 ani de când sunt pe aici
între timp 64 de articole publicate
50 de ciorne care nu se știu terminate
și
1000 de gânduri furate de timp.
Cheers for the drama queen inside me. Îmi pare rău că încă mă mai citești.
Secunda care stă în loc
De pe palmele murdare de luciul buzelor tale, am stors până și o bucată de suflet într-o fiolă pe care o port la urechi.
E ca și cum mi-ai șopti constant că ești.
Te văd peste tot, în pași micuți pe străzi pietonale, în ploi, în draperii arse de soare.
Te văd în umbrele felinarelor, dansând în curcubee pe asfalt. În căști albastre înstelate,
într-un ipod abia păstrat.
Am vrut aceleași lucruri în timpuri nesincronizate, într-un cerc vicios de kilometri.
Un etern deja-vu de sentimente și frustrări, e ca și cum ai dai replay la tragedii.
Irelevante sunt simțirile mele, relevant e timpul care stă în loc. Stă în loc secunda când îți întâlnesc ochii, iar de rușine și extaz o ia din loc, e timpul care trece mult prea greu, atunci când ard și simt…simt…simt că mă sufoc.
Aș vrea să vreau același lucru pe care tu-l vrei pentru mine, dar sunt un adolescent pe viață care totul face pe dos. Îmi zici să plec, rămân cu tine, îmi zici să rămân, rămân puțin, puțin până nu mai știi de mine și eu dispar ca nisipul în vânt.
Eu am nevoie să nu mă uit,
să nu mă uit din tine,
cea din mintea ta pe care o adorai,
dă-mi câte puțin, câte puțin din tine,
să mă păstrez în secunda când timpul stă în loc.
Promise me you’ll heal me better.
If you ever will be mine
I promise to you to cut the drama and I will ask you to do it as well.
promit să te aștept acasă ca și cum te-aș aștepta pentru prima dată doar de dragul scenariului promit sa nu te mai corectez ampulea pentru fiecare virgulă lipsă și cratimă doar pentru că nu-ți pasă cum scrii atâta timp cât ești mai inteligent decât alții deși dragule, virgula contează, la fel și punctele de suspensie… cu tot cu semne de exclamație când îți zic: Te vreau în mine!!
Vreau încontinuu să râd cu tine, vreau să fiu în lumea ta ca să scap din a mea.
Nu mă ruga să te mint frumos, nu mă întreba dacă nu vrei să auzi răspunsul.
Nu mă ruga să strig, tăcerea e mai importantă în panică orgasmică.
Mai era fraza aia ”Eu nu gem, eu dulceață” de portocale.
Lasă-mă să te controlez, un pic, doar de dragul tău, pentru că binele ți se întoarce înzecit.
Lasă-mă să te leg la ochi frumos cu maioul rupt de tine de pe mine, lasă-mă să-ți leg mâinile cu ciorapii rupți de tine de pe mine. Un pic. Apoi te las.
Nu mă ruga să-ți vorbesc, nu mă ruga să te îndop cu minciuni, nu ești cel mai bun, ești doar cu mine dar dacă vreodată o să fii al meu, e trist. Nu suntem proprietăți privatizate.
Lasă-mă să plec să dorm acasă la mine și lasă-mi spațiu atunci când dorm la tine. Nu mă ruga să-ți scriu mesaje puerile că nu mă reprezintă și niciodată, niciodată să nu mă ții de mână în public. Dacă o să-ți zic că nu vreau să ne vedem, nu e ca și cum am o problemă, simt nevoia să petrec o zi cu mine. Dacă alegi să ieși cu băieții la o bere în loc să ieși cu mine, te-aș iubi mai mult.
Nu mă suna non-stop să întrebi cu cine sunt, sună-mă după 3 să mă întrebi dacă sunt întreagă. Nu sunt o femeie independentă, dar lasă-mă să cred că sunt. Lasă-mă să cred că merit toate căcaturile femeiești pentru că știi că am coaie mai mari decât prietenii tăi.
Dacă vreodată te-ai fi gândit că-mi plac florile, păi să știi că sunt alea din morcovi în farfuria de răcituri și dacă m-ai trezi cu o cafea dimineața, ți-aș fi etern recunoscătoare.
Am nevoie doar să fii o vacanță pentru mine, o vacanță frumoasă în care să pot să mă detașez de lumea mea aparent bulversantă.
Nu vreau dramă.
Vreau să râd cu tine.
Vreau să fiu Eu când suntem amândoi.
Vreau să fii Tu când mă cuprinzi.
Atât.
P.S. If you will ever be mine, you have to have good taste in music, majestic humour and be a freak in the sheets.
Friendzone-ish
Vreau să rămânem doar prieteni.
Nu cred că sunt gata să mă implic într-o relație, putem să fim prieteni.
Uite, ești o persoană de treabă, dar eu încă mă refac după o relație nașpa, vrei să fii prietena mea?
Îmi place mult să vorbesc cu tine, dar îmi pare rău.
Oh, nu e vorba de tine, crede-mă problema este în mine și decât să ne urâm ca și iubiți, mai bine să ne înțelegem ca prieteni.
Nu cred că am timp să mă implic într-o relație, trebuie să mă gândesc la cariera mea, dar am putea să ne vedem oricând ca doi prieteni buni.
Hai să fim prieteni cu beneficii.
Sexul e bun, dar nu cred că suntem compatibili, prieteni?
Am citit ieri horoscopul de compatibilități a zodiilor, noi doi nu putem avea un viitor ca și cuplu, poate prieteni?
Cu distanța asta, mai bine rămânem prieteni.
Hai să fim prieteni!
Eu cred că ar trebuie să se facă un dicționar cu toate frazele pe care le spui în urma unei despărțiri sau refuz.
Nimeni nu mai spune adevărul și din punctul meu umil de vedere, frendzonuiala s-a creat în urma unei explozii de prea multe emoții la un loc, tipul probabil ca să liniștească femeia i-a zis ” Ești frumoasă, deșteaptă și inteligentă, eu sunt un porc și nu te merit, te rog, hai să fim prieteni” și atunci femeia s-a liniștit.
Deși există controverse și mituri precum bărbații mai mult sunt friendzone-uiți, realitatea este altfel, diferența este că bărbații merg pe alte criterii și femeile se fut cu mintea.
Dar nu prea ai cum, nu? Adică, nu prea știi cum să spui adevărul.
Ce adevăruri? Păi dacă începi cu lista ”Ești frumoasă, inteligentă, cuminte, de treabă… etc” ce naiba ar putea să-ți displacă la ea.
Ah stai, atracție sexuală.
Asta fiind singura problemă din spatele fiecărui început de friendzone.
Nu ar fi mai ușor să spunem adevărul? Decât toată abureala asta.
E plăcut să te iubească, dar nu e destul, nu? Trebuie să aibă acel ”ceva”, poate IphoneX și un Mercedes, țâțe și fund.
Nu, atunci?
De ce să nu spui adevărul, să fii apreciat pentru adevăr, să-ți revii, să treci ”peste” ca un om sănătos și capabil să înțeleagă ce i se spune? E cam greu, nu?
Totul a început… ( a se citi cu intonație dramatică) cu cărțile, serialele care ne-au hrănit cu speranțe deșarte, precum că după futere de minte de 5 ani între doi prieteni de sex opus, pe timp de ploaie, la mijlocul nopții de vară, ea aleargă spre el, el aleargă spre ea, se întâlnesc în fața unui ceas din plma mea știe ce parc, se uită lung unul la altul, chiar dacă nimeni din ei nu se gândește că poate să prindă o pneumonie, dar dragostea e mai importantă ” O da, Roberto, sunt o proastă, acum mi-am dat seama că te iubesc! ” *plânsete fără lacrimi și gemete sexuale în timpul sărutului pe timp de ploaie *
oi blea, drama asta. Și chiar dacă nu este reciprocitate, de ce să nu accepți să fii prieten, oare ești atât de mult hrănit de așteptări, încât femeia/bărbatul pe care îl/o placi poate să-ți ofere un singur fel de relație? Dacă e atât de frumos, de ce să ruinezi totul cu dorința ta mediocră de a fute? Pentru că asta schimbă totul, nu? Atracția sexuală care nu există la acel nivel pe care tu îl vrei. De ce să nu ai un prieten pe o viață decât o pseudo-relație ruinată de frustrări, posesivitate și gelozie.
